Băsescu sau Geoană?

Cum influenteaza alegerile prezidentiale piata imobiliara?

Nu de putine ori am auzit zilele acestea de campanie electorala vanzatori de terenuri spunand ca asteapta sa vada “cine iese”. Lucrul acesta ne-a facut sa ne gandim ca intr-un fel sau altul, piata imobiliara este influentata de rezultatul alegerilor prezidentiale.

Chiar daca functia  de presedinte al  Romaniei nu detine puteri executive, asta nu inseamna ca presedintele nu isi impune ideile si conceptiile intr-un anumit domeniu. Si aceasta se poate realiza mai ales prin premierul pe care il desemneaza si, bineinteles, prin culoarea politica pe care o reprezinta.

De exemplu, analistii economici sunt de parere ca urmatorul guvern, oricare ar fi acesta ar trebui sa se grabeasca foarte tare in aplicarea unor politici economice de sustinere a monedei nationale, extrem de vulnerabila in primele luni ale anului.

Iata asadar un prim instrument prin care un presedinte poate influenta economia tarii: profilul premierului desemnat. Daca acesta se indreapta in primul rand catre politici de protectie sociala, majorarea rolului statului in economie si nivel de taxe ridicat – atunci mediul de afaceri – implicit piata imobiliara – sunt trecute  in plan secund.

Daca in schimb, avem de-aface cu un premier de dreapta desemnat de un presedinte care imbraca aceeasi culoare politica – vom avea, cel putin teoretic, politici economice relaxate, deschise, de incurajare a antreprenoriatului. Asta desigur in masura in care situatia sociala actuala permite.

Dar piata imobiliara nu este influentata numai de politica economica. Fiscaliatea este o componenta importanta pe orice piata libera, mai ales acolo unde tranzactiile sunt numeroase, dese si implica sume mari de bani – asa cum se caracterizeaza piata imobiliara.

TVA, impozitul pe tranzactiile imobiliare, impozitul pe venit, cursul de schimb, normele de creditare – toate acestea influenteaza sub o forma sau alta piata imobiliara.

Dar pe langa acestea mai sunt si o serie de legi specifice imobiliarelor: restrictii de constructie sau tranzactie in functie de anumite criterii (suprafata, certificatul energetic), numarul de autorizatii si timpul pentru obinerea acestora (birocratie), legi de limitare a speculei imobiliare (impozit pe tranzactii imediate) s.a..

Dar cum ne dam seama care este cel mai bun prezidentiabil pentru aceasta industrie?

Greu de spus. Teoretic ar trebui analizate programele de guvernare ale candidatilor. Ce planuri au acestia cu fiscalitatea, politica economica si celelalte elemente enumerate mai sus? Si chiar daca vom gasi raspunsurile in programele lor de guvernare, nu vom avea garantia ca acestia le vor si pune in aplicare.

Oricum ar fi, piata imobiliara nu trebuie neglijata in nici un fel. Orice economie puternica se bazeaza pe cateva sectoare cheie ce trebuie impulsionate. Printre acestea se numara si imobiliarele. O crestere sanatoasa si durabila a acestei industrii (nu insa o crestere falsa ca aceea a anilor trecuti!) va trage dupa sine alte doua sectoare vitale economiei: serviciile financiar-bancare si constructiile.

Prin urmare, chiar daca credeti ca nu aveti nici o legatura cu imobiliarele, ganditi-va ca, la un moment dat, locul dumneavoastra de munca poate fi generat chiar de acest sector.

Si in acel moment, alegerea pentru presedinte capata parca si mai multa importanta.

Asadar  Basescu sau Geoana?

Related Posts with Thumbnails

Primeste primul postarile noastre prin email:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply